SATUL din România care a fost desemnat cea mai atractivă destinație rurală din lume. A concurat cu peste alte 130 de localități

SATUL din România care a fost desemnat cea mai atractivă destinație rurală din lume. A concurat cu peste alte 130 de localități
Sursă Foto - PrimariaRasinari
Publicat: 14/03/2023, 12:10

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) anunţă, luni, că Răşinari, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume, şi-a primit oficial titlul de ”Best Tourism Village”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Arabia Saudită. Oferta turistică a zonei a fost prezentată la eveniment în cadrul unui stand.

„Răşinari, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume, şi-a primit oficial titlul de „Best Tourism Village”, într-o ceremonie găzduită de Guvernul Arabiei Saudite şi organizată de UNWTO. Premiul va fi adus în România de către domnii Cătălin Canciu, secretar de stat MAT, şi primarul comunei Răşinari, Bucur Bogdan”, anunţă, luni, MAT, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, evenimentul cu tema ”Turismul care schimbă vieţi”, desfăşurat la AlUla – Arabia Saudită, a reunit reprezentanţi ai autorităţilor pentru turism din întreaga lume, precum şi ambasadori, „fapt ce a creat o ocazie unică de a promova angajamentul global de a transforma turismul într-un motor pentru dezvoltarea rurală”.

„Subiectul a fost reluat şi în cadrul discuţiilor informale pe care secretarul de stat Cătălin Canciu le-a avut cu ministrul turismului al Arabiei Saudite, Ahmed al Khateeb, şi cu secretarul general la UNWTO, Zurab Pololikashvili, din perspectiva eforturilor României de creştere a bunăstării comunităţilor din zonele rurale”, a mai transmis ministerul.

Instituţia a predcizat că Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale ”Best Tourism Villages”, lansată de UNWTO.

Sursă Foto – Facebook/OradeSibiu

„Atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată”

Satul a fost selectat din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de ţări.

Oferta turistică a zonei a fost prezentantă, la eveniment, în cadrul unui stand pus la dispoziţie de organizatori.

Satul Răşinari, aflat la doar câţiva kilometri de municipiul Sibiu, face parte din zona denumită Mărginimea Sibiului.

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Potrivit autorităţilor locale din Sibiu, localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultura, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

„Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice.

Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

Costumele de sărbătoare de o eleganţă rară, brodate în negru şi alb sunt purtate cu mândrie de sărbători iar meşteşugurile moştenite din moşi strămoşi sunt practicate cu succes şi azi”, mai arată autorităţile locale, potrivit Observator.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×